Medicul român care s-a operat singur de hernie. Povestea lui Alexandru Tzaicu, cel pe care presa română l-a ignorat, dar cea internațională l-a ovaționat

În timp ce zialele vremii relatau, la începutul anilor 1900, cazurile dramatice de febră tifoidă sau morți subite, se omitea una dintre cele mai importante vești, și anume că medicul Alexandru Tzaicu reușea o adevărată premieră în medicină.

Dr. Alexandru Tzaicu este un exemplu a faptului că orice se poate, dacă se dorește cu adevărat. Acestea fiind spuse, în acest articol vom relata povestea acestuia care, în mod evident, ar putea să devină subiect de film de sine stătător, ori măcar un episod din Doctor House.

Dr. Alexandru Tzaicu, un tânăr ambițios: își dedica tot timpul cursurilor și experimentelor

Ceea ce a făcut dr. Alexandru Tzaicu a fost o premieră nu numai pentru Sanatoriul „Sf. Maria”, din Iași, ci pentru întreaga planetă.

Aceasta informație le scăpa (cu bună știință sau din lipsă de profesionalism) jurnaliștilor din acele timpuri, în ciuda faptului că presa internațională acoperea subiectul pe larg.

Tânărul doctor Alexandru Tzaicu avea să-și facă o auto-operație și, mai apoi, să noteze totul în teza sa pentru doctorat în medicină și chirurgie, în cele 46 de pagini ale lucrării.

Tzaicu s-a născut în satul Tabăra, din județul Iași, în 1883, iar peste ani a devenit unul dintre cei mai ambițioși medici români, făcând lucruri pe care nu le-a mai încercat nimeni, înaintea lui.

În 1902 absolvea Liceul Internat „C. Negruzzi”, cu „diploma de laudă”, ca mai apoi să fie bursier prin concurs al Academiei Române. Ca student „medicinist”, s-a remarcat încă din prima, fiind extrem de activ și de orientat spre rezultate. Era zi de zi la cursuri, printre bolnavi, iar când nu făcea asta, întreprindea fel de fel de experimente.

Însă, cum nici medicii nu scapă de boală, la un moment dat a început să acuze dureri în testiculul stâng, ceea ce l-a dus cu gândul la tumori, afecțiuni renale sau orice altceva. S-a îngrijorat și mai tare atunci când a observat că nu mai putea ridica obiecte grele fără să fie cuprins de dureri cumplite și să i se taie repirația.

Studiase despre hernie și văzuse, în timpul cursurilor, mai multe operații efectuate cu succes de profesorii săi.

„În ajunul trecerii tezei de doctorat avui nevoie să mă supun unei operațiuni de cură radicală de hernie. Sufeream de hernie inghinală stângă. Luând decizia a mă supune operațiunei de care aveam nevoie, rămăsese numai să-mi aleg metoda de anestezie și chirurgul care să mă opereze”, nota Alexandru Tzaicu, în teza sa.

Lui Tzaicu îi vine ideea să se opereze singur

Cu noi metode de anestezie „pe piață”, lui Alexandru Tzaicu îi vine ideea să se opereze de unul singur. „Am rugat și am insistat, cu dragă inimă, să fiu anesteziat cu injecția de strichno-stovaină în sacul subrachnoidian, căci, cel mai elementar simt de morală trebuie să ne îndemne, ca ceea ce facem asupra semenilor noști, să ne placă, în imprejurări similare, a aplica și asupra noastre inșine.

Mai ales că, experimentând pe mine însumi, aveam ocaziunea să pun în serviciul rachistrichnostovainizarii metoda de analiză atât de delicată, auto-observațiunea, care în stiință aduce servicii mult mai mari decât observațiunea obiectivă”, nota, de asemenea, Alexandru Tzaicu, încercând să-și expună motivele pentru care a luat o asemenea decizie considerată de unii a fi controversată.

„Sunt hotărât să mă operez astăzi”, îi spunea profesorului său, prezent la intervenție.

Pentru a fi sigur că totul este bine documentat, medicul și-a adus și un fotograf. Pozele au fost greu de realizat, de vreme ce tehnica fotografică a acelor timpuri necesita un timp mai lung de expunere în condiții slabe de iluminat, asemenea unei săli de operație.

Chiar și așa, operația a fost un real succes, la două zile de la intervenție fiindu-i eliminat tubul de drenaj, iar imediat, medicul își secționa și scotea singur firele.

Imediat după ce s-a refăcut complet, Alexandru Tzaicu a finalizat teza atât cu text, cât și cu imaginile obținute.

„Anestezia s-a instalat cu senzațiuni plăcute și a dispărut pe nesimțite (…) Ușoar excitatie de la începutul anesteziei și amețelile ce am avut, când executam vreo mișcare bruscă, probeaza că lichidul anestezic difuzase puțin și spre emisferele cerebrale. Facultațile intelectuale mi-au rămas însa absolut intacte, conștiința îmi era perfectă. Dovadă faptul că am putut duce la bun sfârșit o operațiune delicată chiar asupra mea insumi”, mai scria curajosul medic, în teza sa.